Vizită de lucru și monitorizare la Centrul Educațional din Irlanda
În perioada 14-17 decembrie curent, o delegație din Republica Moldova, formată din reprezentanți ai Cancelariei de Stat/Biroului relații cu diaspora (BRD) și ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) au efectuat o vizită de lucru și monitorizare la Centul Educațional din Diasporă, din or. Dublin, Irlanda.
Pentru evaluarea procesului de predare/învățare a limbii române, delegația din Moldova a fost prezentă la o lecție deschisă, unde au participat copiii moldovenilor stabiliți în or. Dublin, care frecventează acest centru educațional, având-o ca profesoară pe Elena Porfireanu, originară din Republica Moldova.
Pe durata evenimentului, o atenție sporită a fost acordată metodei de predare conform curriculumului la limba română pentru copiii din diasporă. În rezultat, specialiștii de la MECC au venit cu recomandări privind îmbunătățirea procesului de lucru referitor la activitatea practică a profesoarei și s-a convenit ca, ulterior, să fie realizate acțiuni de mentorat, în baza cărora vor fi desfășurate instruiri de la distanță în vederea soluționării necesităților de predare.
Totodată, urmare a desfășurării evenimentului a fost organizată o rundă de discuții între reprezentanții BRD, MECC și câțiva profesori din diasporă. În cadrul acestor discuții au fost abordate subiecte de interes comun privind sistemul educațional din ambele state, probleme cu care se confruntă diaspora Republicii Moldova în Irlanda și s-a vorbit despre programele guvernamentale dedicate diasporei. În context, au fost repartizate materiale didactice, manuale de limbă română și alte informații utile concetățenilor noștri de peste hotare.
De asemenea, delegația din Moldova a participat la un eveniment festiv dedicat sărbătorilor de iarnă, care a fost organizat de către membrii asociației „Moldova Vision – Comunitatea Basarabenilor din Irlanda”, cu scopul de a promova tradițiile naționale. Copiii conaționalilor noștri din diasporă au prezentat un program artistic, care a inclus poezii și colinde în limba română.
Evenimentul a oferit ocazia de a facilita interacțiunea cu diaspora Republicii Moldova din Irlanda și a fortifica colaborarea în diverse domenii.
Vizita de lucru în or. Dublin a fost organizată de Cancelaria de Stat prin intermediul BRD, grație suportului financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, oferit în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului instituțional al Republicii Moldova în domeniul migrației și dezvoltării” în faza a II-a. Pe parcursul acestei luni urmează să se desfășoare alte două vizite de instruire și monitorizare a activității profesorilor din diasporă, și anume, în or. Padova, Italia (21-23 decembrie) și or. Lisabona, Portugalia (21-24 decembrie).
Amintim că, subprogramul de susținere a Centrelor Educaționale în Diasporă face parte din programul Diaspora Engagement Hub, implementat de Cancelaria de Stat prin intermediul BRD, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova și Ministerul Educației.