Programul GED s-a încheiat cu succes!
Dalla nostra corrispondente Aura Revenco
Crema intelectualităţii din Diasoporă şi-a dat întâlnire la Chişinău în cadrul unei conferinţe de totalizare a Programului „Grupurile de Excelenţă ale Diasporei”.
Opt specialişti înalt calificaţi originari din Republica Moldova, dar care de ani buni îşi duc traiul în diverse ţări (Olanda, California, Franţa, Canada, România şi Washington) şi-au prezentat, în faţa oficialilor din instituţiile de Stat, reprezentanţi ai OIM şi cei ai BRD, propunerile de politici publice elaborate în scopul dezvoltării social-economice a ţării noastre.
Cele cinci Grupuri de Excelenţă, conduse de experţi dinn Diasporă, au avut sarcina de a oferi consultanţă instituţiilor guvernamentale în procesele de elaborare sau de implementare a politicilor publice şi reformelor instituţionale în domeniile: economie, medicină, justiţie, mediu şi relaţii cu diaspora. Mai mult decât atât, au formulat recomandări şi iniţiative de îmbunătăţire a serviciilor publice.
Printre intelectualii plecaţi din ţara noastră, care au devenit oameni de succes în ţara care-i găzduieşte în acest moment se numără:
- Victor Băieşu – magistru în drept comparat european, consilier juridic la Tribunalul Special pentru Liban, Haga, Olanda.
- Doina Ciobanu – specialist în biologie moleculară, cercetător la Laboratorul Naţional Lawrence Berkley din California, SUA.
- Svetlana Cranga Janaudy – specialist în economie şi management al organizaţiilor de inovaţie şi proprietate intelectuală, inginer regional de vânzări şi exporturi la Fives Pillard, Franţa.
- Dorin Duşciac – specialist în fizică nucleară şi relaţii internaţionale, doctor în fizică, inginer cercetător la Laboratorul Naţional Henri Becquerel, Franţa.
- Ala Mândâcanu – fondatoarea şi preşedinta Asociaţiei Comunitatea Moldoveniulor din Quebec, studii în economie.
- Marcel Ţîbîrnac – doctor în domeniul ştiinţelor mediului, ecolog la Consultanţă de Mediu SRL, Bucureşti, România.
- Ian Toma – specialist în biochimie şi genomică moleculară, profesor la Clinica Medicală a Universităţii din Washington, SUA.
- Laurenţiu Hadârcă – consultant legal superior la Comisariatul înalt pentru minorităţi naţionale al OSCE.
Prezentă la eveniment, secretarul general al Guvernului, Lilia Palii, a menționat în discursul său importanța parteneriatelor stabilite pe parcursul implementării programului: „Acest program îşi propune să consolidezecapacităţile de dezvoltare a Moldovei prin crearea parteneriatelor dintre Diasporă şi ţara de origine.”
Şi consultantul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Ghenadie Creţu, a menţionat cât de util este acest dialog dintre instituţiile centrale şi cetăţenii noştri din diasporă: „În anii 90 au plecat din Republica Moldova foarte mulţi specialişti buni din toate domeniile. Ţara în care au decis să emigreze le-a oferit oportunitatea de a deveni oameni de succes. Iar aceşti intelectuali cunosc foarte bine situaţia din Republica Moldova. Iată de ce această cooperare este foarte benefică pentru a replica modele europene şi în ţara noastră. ”
Programul GED, lansat în luna mai 2017, a fost elaborat în scopul dezvoltării social-economice a Republicii Moldova prin preluarea experienței internaționale. Acesta a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de dezvoltare a Moldovei prin crearea parteneriatelor dintre diasporă și țara de origine”, finanțat și implementat de OIM, misiunea în Moldova, în parteneriat cu Biroul relaţii cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat, echipa consilierilor principali de stat ai prim-ministrului și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.